Pentru anul de învățământ 2019-2020 sunt scoase la concurs 600 de locuri, câte 120 de locuri în fiecare dintre cele 5 colegii național militare, situate în Alba Iulia, Breaza, Câmpulung Moldovenesc, Craiova și Constanța.

Se pot înscrie elevii din clasele a VIII-a sau absolvenții care nu au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ liceal sau profesional, cu vârsta de cel mult 16 ani împliniți în anul 2019.

Termen limită pentru înscriere: 08.03.2019.

Unitățile de învățământ liceal militar pentru care poți opta sunt următoarele:
1. COLEGIUL MILITAR NAŢIONAL „DIMITRIE CANTEMIR”, Breaza, județul Prahova
2. COLEGIUL MILITAR NAŢIONAL “ŞTEFAN CEL MARE”, Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava
3. COLEGIUL MILITAR NAŢIONAL „MIHAI VITEAZUL”, Alba-Iulia, județul Alba
4. COLEGIUL MILITAR NAŢIONAL „TUDOR VLADIMIRESCU”, Craiova, județul Dolj
5. COLEGIUL MILITAR NAŢIONAL „ALEXANDRU IOAN CUZA”, Constanța, județul Constanța

Pentru început trebuie să te prezinți la biroul informare-recrutare cu cartea de identitate sau certificatul de naștere (dacă nu ai încă 14 ani), însoțit(ă) de unul dintre părinți sau aparținătorii legali. Acolo vei primi precizări privind efectuarea examinării medicale și o adeverință de candidat pentru vizita medicală. Adresele și numerele de telefon sunt disponibile aici: https://goo.gl/nduabh .

Selecția aptitudinală generală constă în parcurgerea:
– probelor psihologice (test de aptitudini și de personalitate);
– probe fizice (traseu utilitar-aplicativ cu baremul 1 min. și 40 sec. ; alergare pe distanța de 1000 m cu baremul de 4 min. și 30 sec.);
– interviu de evaluare finală.
Centrele zonale de selecție și orientare se află la Breaza, Alba Iulia, Câmpulung Moldovenesc și Constanța.

Perioada de SELECȚIE se încheie la data de 03.05.2019. Fiecare candidat recrutat va fi planificat pentru parcurgerea probelor de selecție și va fi anunțat cu privire la data prezentării la centrul zonal de selecție și orientare de care aparține. Detalii se obțin de la personalul recrutor, la înscriere.

Despre admitere: https://bit.ly/2Taz5lu

Orice alte informații poți obține de la birourile informare-recrutare din cadrul centrelor militare din județul sau sectorul în care ai domiciliul. Adresele și numerele de telefon sunt disponibile aici: https://goo.gl/nduabh .
Este necesar să mergi acolo împreună cu unul dintre părinți sau aparținătorii legali.

Foto: MApN