Asociațiile „Cultul Eroilor” Mangalia și „Alianța Demnității Noastre” organizează ediția a VI-a, jubiliară, a concursului „Eroul din Familia Mea”, ocazionată de sărbătorirea centenarului „MARII UNIRI”, precum și a Zilei Înălțării și a Eroilor (joi, 17 mai 2018).

 

  1. Scopul concursului:
  • Cunoaşterea, preţuirea şi mediatizarea faptelor eroice legate de marile momente istorice ale României: Războiul de Independenţă, Războaiele Balcanice, Primul şi Al Doilea Război Mondial, prizonieratul, exodul unor populații, calvarul deținuților politici din închisorile comuniste și al strămutaților, Revoluţia din Decembrie  1989, participarea armatei române la teatrele de operaţiuni Kossovo, Irak, Afganistan
  • Aprecierea justă şi recunoştinţa faţă de eroii neamului, mai mult sau mai puţin cunoscuţi
  • Încurajarea și formarea deprinderilor de elaborare de către elevi a unor lucrări cu un conţinut interesant, bogat şi semnificativ, ce urmează a fi publicate în  paginile unor reviste („Arma Pontica”, Mangalianul ș.a.), precum şi în volum aparte
  1. Participarea este deschisă oricărui amator, din țară sau de peste hotare, pe trei categorii de vârstă (gimnaziu, liceu și adulți).
  • Condiţii de participare:
    1. – prezentarea unei lucrări de 2 – 5 pagini, în Word, font de 12, cu semne diacritice, interval de 1 1/2 rânduri, putând fi o compunere artistică (amintire, evocare, portret, povestire, versuri etc.), publicistică (interviu, medalion, reportaj etc.) sau lucrare ştiinţifică (schiţă biografică, eseu, vizând contribuţia eroului la derularea unui fapt istoric.);
    2. obligativitatea anexării unor ilustraţii diverse: copii de pe documente personale și ale epocii, precum portrete, fotografii individuale sau de grup, diverse ceremonii, precum decorarea unor eroi, acte militare: brevete, ordine de serviciu, foi de drum, scrisori din timpul războiului, cărţi poştale, legitimaţii, acte doveditoare ale deţinerii unor medalii, decoraţii, ordine, comunicate privind decesul eroului respectiv, extrase din presă etc.
  1. Premiile acordate vor consta în:
    1. un sejur la mare, cu familia, de 3 (trei) zile, pentru o singură lucrare, din toate;
    2. trofee (cupe) primului clasat, din fiecare categorie;
    3. diplome eliberate de către cele două asociații organizatoare;
    4. participarea gratuită la o excursie cu obiective turistice din Dobrogea, organizată cu ocazia comemorării „Centenarului Participării României la Războiul de Întregire a Neamului” .
  1. Juriul va fi constituit din 5 membri, incluzând scriitori sau istorici și reprezentanți ai celor două ONG-urir organizatoare, având, ca președinte, pe dna Emilia Dabu, membră a Uniunii Scriitorilor din România..
  1. Activitatea de premiere va avea loc miercuri, 16 mai 2018, orele 17,00, într-o locație ce va fi anunțată din timp.
  • Înscrierile se vor face în perioada 1 aprilie – 11 mai 2018, astfel:
  1. Prin e-mail: emil_corneliu@yahoo.fr sau WatsAppe Telefon:   0755076667
  2. Prin poştă, cu data ştampilei în intervalul amintit, pe adresa: Emil-Corneliu Ninu, str. Oituz, nr. 3, Mangalia, judeţul Constanţa.