Dorin Cocos, spaga de 16 milioane de euro in dosarul Alinei Bica

0
2

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data D_Cocosde 30 ianuarie 2015, a inculpatului COCOŞ DORIN, om de afaceri, cu privire la săvârşirea infracțiunilor concurente de:

– trafic de influenţă,

– dare de mită.

Inculpații COCOŞ DORIN și BICA ALINA MIHAELA (arestată preventiv într-un alt dosar pentru infracțiuni similare), la data faptelor membră a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul A.N.R.P., sunt prezentați,  la data de 30 ianuarie 2015, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, alături de COCOŞ ALIN, VIDEANU ADRIEAN și MIHĂILESCU IONUŢ FLORIAN.

La data de 29 ianuarie 2015, Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru Procurori a încuviinţat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpata Bica Alina Mihaela.

În prezenta cauză, inculpata BICA ALINA MIHAELA este cercetată cu privire la săvârşirea infracțiunilor concurente de:
– luare de mită (2 infracţiuni),
– abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit(2 infracţiuni),
– favorizarea făptuitorului.

În ordonanţa de reținere a inculpatului COCOŞ DORIN  se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada  ianuarie 2011  –   2012, inculpatul Cocoș Dorin  a promis, pretins şi primit, de la beneficiarul unor drepturi litigioase,  suma totală de 16 milioane euro, în tranşe, în schimbul influenţei exercitate asupra a doi membri ai Comisiei Centrale a ANRP: Bica Alina Mihaela şi Diacomatu Sergiu (trimis în judecată în alt dosar) pentru asigurarea soluţionării a două dosare de despăgubire, dintre care unul cu nr.22714/FFCC (prin care, valoarea unui teren în suprafaţă peste 13 hectare a fost stabilită la suma de 377.282.300 lei).

Pentru urgentarea soluţionării dosarului de despăgubire cu numărul de mai sus, conform interesului persoanei beneficiare, inculpatul Cocoș Dorin a dat foloase, sub forma unei cote dintr-un teren situat în localitatea  Snagov, judeţul Ilfov, în suprafaţă de 4425 metri pătraţi, inculpatei Bica Alina Mihaela.

sursa foto: paginadepolitica.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here