Cine sunt eu?
Sunt o picătură de ploaie ce se rostogolește în timp, sunt un fulg de nea ce dansează în vreme, sunt aripa frântă a unui vânt necunoscut și neînsemnat, sunt o pasăre fără cuib, sunt spuma unui val ce se sparge de o stâncă singuratică, sunt o frunză pe care vântul o suflă fără milă în sus și apoi o lasă să cadă nepăsător la pământ…
Vreau să fiu un suflet, dar nu sunt nimic. Vreau să fiu văzută, dar, orice fac, rămân invizibilă, vreau să dăruiesc chiar dacă nu primesc nimic, vreau să iubesc, deși eu nu pot fi iubită…
Alerg, dar nu ajung niciunde, țip, dar nu mă aude nimeni, plâng, dar nu-mi vede nimeni lacrimile. Privesc cu iubire, primesc înapoi ură, dăruiesc zâmbete și, drept răsplată sunt ignorată.
Mă întreb cine sunt, de unde vin, de ce alerg, de ce râd sau de ce plâng, de ce iubesc, de ce dăruiesc, de ce mă zbucium când, de fapt, nimănui nu-i pasă că exist.
Vreau să mă ascund, să dispar, să-mi caut rostul în alte galaxii, dar o voce ce vine din neant, blândă, caldă, îmi șoptește dojenitoare:
Ți-am dat viața, cel mai e preț dar, nu te bucuri? Oricât ai fi de neînsemnată, prețuiește-o, bucură-te de ea, că acest dar este unic, nu se mai repetă. De ce vrei să știi cine ești și de unde vii? Ce-ți pasă de nepăsarea celor care nu te văd, care nu-ți primesc iubirea, care nu-ți apreciază efortul?
Îți spun pentru ultima oară: rămâi un suflet, rămâi pe pământ, te condamn la viață. Până când?…Până într-o zi…