Subiect halucinant, ridicol si de toata jena la examenul de admitere in magistratura din 2013! Cei 1.000 de juristi care au sustinut duminica, 27 ianuarie 2013, proba scrisa de verificare a cunostintelor de drept din cadrul Concursului de admitere in magistratura, organizat in perioada noiembrie 2012 – martie 2013 au trebuit sa analizeze desfasurarea unui act sexual pentru a constata daca in timpul acestuia s-a produs o infractiune. Concret, la Grila nr. 1 – disciplina Drept penal, juristii s-au confruntat cu o intrebare atipica, intr-o speta a fost dat cazul unui barbat care a promis unei femei suma de 150 de lei in schimbul unui sex oral. Nemultumit de prestatia femeii, barbatul a informat-o pe aceasta ca nu ii va mai da banii promisi, explicandu-i ca este nemultumit de calitatea actului oferit. Reactia femeii a fost una extrema! L-a muscat de penis, amenintandu-l ca nu ii va da drumul pana nu ii da banii promisi. Barbatul s-a ales cu 23 de zile de ingrijiri medicale dupa ce femeia l-a eliberat, dupa ce si-a primit banii.

Cu astfel de intrebari se intra in magistratura. Iata si intrebarea din Grila nr. 1 – disciplina Drept penal, pozitia 71:

71.In timp ce X intretinea un act sexual cu Y, majora, pe care o cunoscuse intr-un club si careia ii promisese suma de 150 lei in schimbul acestui act, i-a spus lui Y ca nu-i va remite suma intrucat nu este multumit de prestatia ei. In acest moment, Y si-a infipt dintii in organul sexual al lui X, acceptand sa il elibereze doar cand X i-a remis cei 150 lei. X a suferit leziuni ce au necesitat 23 de zile de ingrijiri medicale pentru vindecare. In acest caz:

A )  fapta de vatamare corporala comisa de Y este savarsita in legitima aparare, Y actionand pentru recuperarea sumei datorata de X;

B )   Y nu a comis o infractiune de santaj care absoarbe vatamarea corporala;

C )   Y nu a comis o infractiune de perversiune sexuala.

Nota: Precizam ca raspunsul corect la acest punct, conform grilei INM, este punctul C

Directorul INM, judecatoarea Octavia Spineanu ne-a invocat ca nu ne poate transmite numele membrilor Comisiei care a redactat intrebarile, din ratiuni de “protectie”

Lumeajustitiei.ro a contactat-o pe judecatoarea Octavia Spineanu  pentru a afla numele membrilor care fac parte din Comisia de elaborare a subiectelor de la concursul de admitere in magistratura 2013. Am fost curiosi sa aflam cui i-a putut trece prin cap sa prezinte o asemena speta, cum au convenit membri comisiei sa aprobe o asemenea speta, care in opinia noastra, ridica mari semne de intrebare asupra seriozitatii examenului si ne face sa ne intrebam daca nu cumva vreun membru al comisiei a trecut printr-o atare experienta.

Judecatoare Octavia Spineanu ne-a dat urmatorul raspuns: “Nu putem face publice numele membrilor Comisiei de elaborare a subiectelor pentru examenul de admitere in magistratura decat dupa finalizarea concursului. Decizia a fost luata inainte de inceperea examenului si reprezinta o masura de protectie a acestora“.

Suntem curiosi daca la viitorul concurs pentru intrarea in magistratura sau la definitivat, cine stie, Comisia de elaborare a subiectelor nu se va axa si pe o speta privitoare la sexul anal consimtit, dar care a provocat leziuni fara premeditare…

grila

sursa: lumea justitiei

ROG   SERIOZITATE !