Dezbatere publică pe tema câinilor fără stăpân, la Mangalia

1
49

Primăria Municipiului Mangalia va organiza în data de 8 octombrie o dezbatere publică pe tema câinilor fără stăpân, unde sunt invitate persoane fizice şi juridice, asociaţii şi ONG-uri de profil, precum şi toţi cei implicaţi în soluţionarea acestei probleme.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, în cadrul discuţiilor programate să înceapă la ora 17.00 la Casa de Cultură, vor fi analizate cauzele care au dus la creşterea numărului de câini fără stăpân pe străzile oraşului. De asemenea, se va discuta despre proiectele iniţiate de Primărie pe acest subiect, în concordanţă cu reglementările legale în vigoare.

Încă de acum trei luni, Primăria a demarat mai multe programe de sterilizare, în colaborare cu ONG-uri de profil, precum Save the Dogs şi Vier Pfoten. La această dezbatere dorim să prezentăm şi să discutăm despre programele aflate în derulare“, a declarat Romulus Dumitrana, consilier al primarului.

El a spus că aceasta este o problemă sensibilă, cu opinii diverse şi de aceea reprezentanţii Primăriei vor să implice locuitorii oraşului în identificarea şi promovarea unor soluţii agreate de toţi factorii implicaţi, astfel încât rezultatul final să fie reducerea numărului de câini fără stăpân, pe străzile municipiului.

1 COMENTARIU

  1. Domnule primar am o solutie in acest caz;posesorii de animale sa plateasca taxa la primarie pentru fiecare animal ce-l detine,taxa in acelasi mod ca si in cazul locuintelor;pentru un animal o suma de bani,pentru al 2 lea suma majorata si tot asa .Banii rezultati sa-i folositi pentru ingrijirea cainilor adunati de pe strazi,iar in acest sistem descurajati si proprietarii de animale de a tine o multime de animale in locuinte.Cred ca asa ve-ti impaca pe toata lumea pentru ca posesorii de animale vor fi inregistrati cu cate animale e inregistrat pt.a plati taxele,dar si ceilalti vor sti ca cine isi permite sa detina animale,plateste.In acelasi timp veti avea bani la buget sa suportati cheltuielile pentru un padoc civilizat pentru cainii fara stapin.Asta e ideea mea si cred ca mai poate fi imbunatatita pentru a acoperi toate aspectele si de a multumi pe toata lumea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.