Teama de a vorbi în public (glosofobia) este prezentă, în doze mai mari sau mai mici, în fiecare dintre noi. În timp ce unii reuşesc să-şi înfrângă această fobie după mai multe apariţii publice reuşite, alţii sunt mai reţinuţi şi găsesc orice scuză pentru a evita acel moment ce le provoacă emoţii puternice.

Mai mult decât atât, aproximativ 3 din 4 persoane (74%) experimentează stări de anxietate atunci când vorbesc în public sau se gândesc la asta, iar femeile sunt mai emotive decât bărbaţii atunci când trebuie să susţină un discurs public, potrivit Statistic Brain Research Institute, un studiu realizat anul trecut.

În realitate, potrivit psihologului Lenke Iuhoş, glosofobia nu este neapărat teama propriu-zisă de a vorbi în public, ci este un conglomerat de alte temeri, precum: teama de a face gafe, teama de a fi criticat, huiduit, teama de a avea parte de persoane dificile în public, teama de a nu fi suficient de interesant, teama de a avea un blocaj şi a uita tot ceea ce urma să spunem.

Cum putem depăşi tracul?

Pentru a depăşi această fază traumatizantă din viaţa noastră, psihologul Lenke Iuhoş consideră că trebuie să ne activăm acele resurse interioare ale noastre, bazate pe experienţe anterioare, care ne-au făcut să ne simţim bine în calitatea de orator.

Nu există oameni care sunt buni la toate şi oameni care nu sunt buni la nimic. Oamenii trec prin diferite faze în viaţă, iar succesul învingerii unei temeri – că vine vorba de glosofobie sau de o alta fobie – ţine de cât de bine reuşim să ne aducem aminte de aşa-zisele momente de glorie pe care le-am trăit. Încrederea în sine este un indicator pe care doar noi îl putem regla şi îmbunătăţi, ţine foarte puţin de lumea din jur. Atunci când ne aducem aminte de un mic discurs în faţa oglinzii care ne-a făcut să ne simţim încrezători în sine, automat vom reuşi să activăm acea resursă interioară de orator, de showman, iar efectele se vor declanşa în lanţ:  vorbim din suflet, sincer, folosind şi transmiţând emoţii puternice publicului nostru”, explică psihologul Lenke Iuhoş.

În acelaşi timp, specialistul consideră că fiecare dintre noi are câte o putere ascunsă pe care o activează doar în cazuri extreme, iar până şi cel mai timid om de pe pământ a avut cel puţin o dată în viaţă un moment în care şi-a deschis sufletul în faţa prietenilor şi a vorbit liber, fără îngrădiri şi fără trac.

Practic, succesul metodei psihologice de activarea resurselor interioare constă în identificarea şi reconstruirea întregului context de care suntem cel mai mândri, în care ne-am simţit bine în pielea noastră şi pe care-l considerăm cea mai bună versiune a noastră. De atunci încolo, totul constă în folosirea resursei potrivite în momente potrivite. Dacă avem de transmis un discurs emoţionant publicului nostru, nu este productiv să activăm resursele de şef sau de angajat, ci pe cele de părinte grijuliu. Dacă avem de transmis un discurs tehnic, în care să ne dovedim expertiza, nu este eficient să activăm resursele de părinte, ci de expert în domeniul nostru de activitate. Dacă vom stăpâni această tehnică, vom putea chiar comuta instant de la o resursă la alta şi astfel să ne adaptăm tonul, atitudinea, gesturile, limbajul în funcţie de momentul favorabil”, afirmă psihologul Lenke Iuhoş.

Câteva exerciţii utile care ne ajută să scăpăm de teama de a vorbi în public:

  1. Exerciţii de vorbire în faţa oglinzii.Atunci când ne e teamă să ne deschidem unui număr mare de oameni, putem începe prin deschiderea faţă de noi înşine. Ne punem în faţa oglinzii, începem să vorbim şi ne observăm foarte bine gesturile, mimica, tonalitatea vocii, stilul discursiv, tot. Ce nu ne va plăcea la noi, avem posibilitatea să corectăm, astfel încât să reuşim să construim cea mai bună versiune a noastră pe scenă, în faţa unui public numeros”, explică psihologul Lenke Iuhoş.
  2. Susţinerea unui discurs în faţa unei persoane în care ai încredere.Este un exerciţiu asemănător cu vorbitul în faţa unei oglinzi, numai că este un pas înainte. Persoana din faţa noastră este întotdeauna un critic mult mai bun decât putem fi noi în ceea ce ne priveşte, iar micile corecţii care vor veni de la acea persoană sunt extrem de benefice pentru noi”, declară psihologul.
  3. Găsirea şi exersarea unui subiect care te avantajează şi pe care-l stăpâneşti foarte bine. “Înainte de a vorbi în public, este bine să stabilim un subiect pe care-l stăpânim foarte bine, astfel încât să vorbim cât mai natural şi să scoatem în evidenţă pasiune pe care o avem faţă de subiectul cu pricina. Atunci când ni se impune un subiect, pe care nu îl stăpânim foarte bine, publicul va sesiza că suntem artificiali şi că nu suntem stăpâni pe subiect şi pe noi”, menţionează Lenke Iuhoş.
  4. Ajută-te de Powerpoint sau Prezi!Prezentările digitale, precum Powerpoint sau Prezi, ne vor susţine punctul de vedere, deoarece impactul vizual este mult mai puternic decât impactul auditiv. Prin folosirea multimedia, decongestionăm, în primul rând, tensiunea acumulată în noi şi, în al doilea rând, vom putea interacţiona mult mai uşor cu publicul nostru”, explică specialistul.
  5. Relaxează-te! “În cazul în care avem o prezentare în timpul zilei, iar înainte avem o altă activitate mentală-fizică intensă, un exerciţiu foarte benefic e să ne deconectăm de mediu în care am fost prins în muncă. Căutăm o zonă de relaxare, un parc, o cafenea unde să stăm singuri, fără companie, să ascultăm o muzică, să ne deconectăm de gândurile care sunt ameninţătoare: cum voi intra, unde să mă uit, dacă va tremura vocea, dacă răguşesc etc. Creierul în momentul în care îi acorzi timp de relaxare, el se activează lent prin a trimite informaţii, care ne induc o stare de bine. Acordăm acest respiro de 15 – 30 de minute. Nu vom regreta!”, afirmă psihologul Lenke Iuhoş.
  6. Fii în timp cu toate! “E bine ca din timp să fim pregătiţi cu toate detaliile pentru ieşirea în public. Nu se recomandă să ajungem la locul unde ţinem discursul într-un suflet, ci trebuie să ajungem cu 30 de minute sau o oră înainte, pentru a ne pregăti psihic pentru acest lucru. Se recomandă să avem pregătite două ţinute de prezentare, în cazul în care chiar în ultimele clipe înainte de a ţine discursul, intervine ceva cu ţinuta îmbrăcată, să avem deja rezolvată problema, acestă tehnică reduce acumularea stresului”, menţionează psihologul.
  7. Odihneşte-te înainte de a susţine un discurs public şi evită să mânânci cu o jumătate de oră înainte!Înainte de a susţine un discurs în public, este bine să fim foarte odihniţi. O minte obosită va trăda toate emoţiile pe care le avem şi toată teama pe care o avem faţă de acţiunea de a vorbi în public şi faţă de audienţă. Este indicat să dormim cel puţin 7-8 ore noaptea, să dormim de la ora 22, să ascultăm muzică de relaxare înainte de culcare, astfel încât să ne golim mintea de gânduri. De asemenea, este indicat să evităm să mâncăm cu o jumătate de oră înainte de evenimente, deoarece riscăm să declanşăm starea de somnolenţă şi să alterăm calitatea prestaţiei noastre publice”, conchide psihologul Lenke Iuhoş.