Autoritățile din New York au publicat un ghid de sfaturi pentru cetățeni, în care îi îndeamnă să se bucure în continuare de viața sexuală, dar să se și protejeze de noul coronavirus. Specialiștii reamintesc că acesta se poate transmite de la o persoană la alta la distanță de aproximativ doi metri (când cel infectat tușește) sau prin contact direct, dar că nu este transmisibil pe cale sexuală.

„Recunosc existența lucrătorilor sexuali, a sexului oral sau anal, a pornografiei, masturbării și a jucăriilor sexuale, lucruri pe care nu le vedem adresate de obicei în comunicările oficiale, dar acestea nu sunt niște vremuri obișnuite. E grozav să vezi un ghid care comunică realitatea onestă și implicațiile comportamentului uman când vine vorba de sex în timpul distanțării sociale și a auto-izolării, e de părere Polly Rodriguez, co-fondatoarea Unbound, o companie axată pe bunăstarea sexuală.

Ghidul este plin de sfaturi utile, dar a făcut deliciul internetului și nici nu e de mirare de ce. Prima regulă: „Cel mai sigur partener sexual ești chiar tuDepartamentul de sănătate al primăriei orașului New York ne îndeamnă să ne masturbăm (PornHub ne-a venit deja în ajutor, lăsând la liber pentru toată lumea serviciile sale Premium), dar să ne spălăm cu atenție mâinile și/sau jucăriile sexuale, înainte și după.

După tine, cel mai sigur partener de sex este persoana cu care locuiești. Evident, contactul cu oricine din afara gospodăriei are potențial de pericol, așa că e de la sine înțeles că ai face bine să renunți la aplicațiile de dating pe perioada pandemiei. Dar, dacă, totuși faci sex și cu alții, redu la minim numărul partenerilor. De asemenea, dacă lucrezi în domeniul sexului, renunță la întâlnirile directe și încearcă să le înlocuiești cu videochat și sexting.

Coronavirusul se transmite foarte ușor atât prin sărut, cât și prin rimming (oral sau anal), iar folosirea prezervativului este elementară, la fel și spălatul pe mâini timp de cel puțin 20 de secunde, înainte și după actul sexual. De asemenea, dacă tu sau partenerul tău sunteți suspecți de COVID-19, renunțați la săruturi și sex.

sursa: elle.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.