Consilierii locali ai Partidului Mișcarea Populară Constanța, Zabara Alexandru, Cantaragiu Secil și Papuc Cătălin, au depus ieri, 20 iulie 2017, un proiect de hotarâre privind aprobarea demarării procedurilor legale de reglementare a situației juridice pentru Cripta paleo-creștină, parte din necropola orașului antic Tomis și  identificarea oportunităților de finanțare în vederea protejării, conservării, restaurării și punerii în valoare a acesteia.

Mai exact, este vorba despre Cripta paleo-creştină (nominalizată în Lista Monumentelor istorice cu indicativul CT–I-m-A-02555.05) aflată în incinta Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din municipiul Constanța, presupus sediu în secolul al IV-lea al Episcopiei Cetății Tomis.

Vestigiul istoric, de importanță națională, se află într-o degradare continuă, din cauza temperaturilor oscilante, a condensului şi a umidității. Din frescele interioare nu a mai rămas mare lucru, iar tencuiala şi picturile de pe pereţi se află şi ele într-o stare avansată de deteriorare, fiind rămase doar urme vagi de culoare şi forme. Ultimele măsuri de conservare a picturilor de pe pereți au fost luate în anul 1994 de către o echipă de specialiști venită din Franța.

          Dacă va fi restaurat și conservat, acest monument de o valoare patrimonială inestimabilă  poate fi deschis publicului larg, constituind un important punct de atracție în oraș, atât pentru localnici cât și pentru turiștii care vizitează orașul Constanța.

În concordanță cu obligația legală de protejare și de punere în valoare a patrimoniului cultural constănțean, Consiliul Local are obligația de a întreprinde cu celeritate o serie întreagă de măsuri legale care să permită salvarea și punerea în valoare a monumentului.

Claudiu Palaz: “Susțin inițiativa grupului de consilieri locali ai PMP Constanța, considerând ca fiind imperios necesar să se întreprindă toate măsurile privind conservarea și punerea în valoare a acestui monument istoric. Ca și până acum, atât în Consiliul local, cât și în Consiliul județean, aleșii locali ai PMP Constanța vor propune proiecte în interesul Constanței și al constănțenilor”.