Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, s-a întâlnit, vineri, 18 ianuarie, cu cetăţenii din staţiunea Neptun şi cei care locuiesc în zona Herghelie, I.A.S.- Fruviileg, Zootehnie, pentru a discuta despre problemele cu care aceştia se confruntă. La întrunirea desfăşurată în Neptun au participat şi comercianţii din bazarul “Prichindel”, care au pus problema igienizării spaţiilor în care se desfăşoară comerţ pe durata sezonului, în baza unui grafic de lucru, întocmit de Primarie şi operatorii economici. Această masură se va aplica de la 1 martie, astfel încât, până la deschiderea sezonului estival, lucrările de ecologizare să fie finalizate. Primarul Mangaliei le-a propus agenţilor economici să întocmească un plan de măsuri comune care să contribuie la îmbunătăţirea aspectului staţiunii, pentru atragerea de turişti in sudul litoralului. Despre comerţul stradal din staţiuni, primarul Mangaliei a spus că începând cu sezonul estival 2013, nu vor mai exista tarabe amplasate pe domeniul public. „ De cele mai multe ori, acest tip de comerţ prejudiciază statul. Nu doresc ca Primăria să fie părtaşă la evaziune fiscală”, a precizat edilul Cristian Radu. El a mai spus că municipalitatea va susţine doar proiectele serioase pentru dezvoltarea şi modernizarea staţiunilor. Tot vineri, primarul Cristian Radu a fost prezent în mijlocul oamenilor ce locuiesc la IAS – zona Fruviileg şi Herghelie. Potrivit declaraţiilor sale, edilul Mangaliei se va întâlni periodic cu cetăţenii din aceste cartiere, pentru a le afla şi rezolva doleanţele. Pentru locuitorii de aici, se vor construi locuinţe şi se vor găsi locuri de muncă, în Mangalia, astfel încât modul lor de trai să se schimbe. “Începând de luni, se va face un recensământ pentru a vedea exact care este situaţia locuitorilor din această zonă. Nu doresc să mai fiţi manipulaţi de diverşi politicieni, care v-au uitat, imediat după alegeri. Doresc să trăiţi în condiţii civilizate, copiii să aibă acces la educaţie, să aveţi locuri de muncă”, a mai precizat edilul Mangaliei. Totodată, s-au distribuit pachetele de la UE, acelor cetăţeni care nu s-au putut deplasa pentru a le ridica.