Ca în fiecare an, solteriștii se întâlnesc pentru a aduce un omagiu, cu ocazia nașterii lui NICHITA STĂNESCU, unul dintre geniile liricii românești, cel care reprezintă, în panteonul culturii noastre, „poezia poeziei” (Eugen Simion). După o prezentare originală a creației sale unice, făcută de către conducătoarea clubului de arte SOLTERIS, Emilia Dabu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, au citit din versurile lui ceilalți membri prezenți la eveniment, Ana Ardeleanu, Ramona Opriș, Corina Mihalache, Corina Vicolov, Adina Lozinschi, Ovidiu Mihalache, Gabriela și Ionel Rugea, Emil-Corneliu Ninu, după care l-au ascultat într-una din înregistrările „fonotecii de aur”. Interpretarea vocală a câtorva melodii, pe versurile marelui poet, însoțită de acordurile chitarei, măiestru mângâiate de atingerea degetelor doamnei Corina Mohalache, au încântat auditoriul. Surpriza serii a constituit-o tabloul executat la fața locului și donat Clubului SOLTERIS de către cunoscutul pictor Nicu Găgeanu, inspirat fiind de versurile declamate și melodiile interpretate de către colegii săi, membri solteriști. „Ore astrale”, petrecute la Clubul Artelor SOLTERIS, acolo unde muzele se află la ele acasă!

Emil-Corneliu NINU