Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare COD PORTOCALIU de precipitaţii, începând din această seară, ora 18:00, şi până miercuri, 12 octombrie, ora 20:00, pentru județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Brăila, Buzău, Prahova, Constanţa și Tulcea, precum și în zona de munte aferentă județului Dâmbovița, se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 50…60 l/mp şi pe arii restrânse 80…90 l/mp.

Totodată, vântul va prezenta intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze ce vor depăși la rafală 55…65 km/h cu precădere în regiunile estice şi la munte şi pentru intervale scurte de timp peste 75…80 km/h în zona litoralului.

Pentru prevenirea efectelor negative cauzate de instabilitatea atmosferică, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa recomandă cetăţenilor câteva măsuri preventive:

– pentru persoanele aflate pe stradă, se va evita adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie. Aceste puncte vulnerabile trebuie avute în vedere şi în cazul parcării autovehiculelor;

– sistarea activităţilor desfăşurate în teren deschis sau la înălţime;

– închiderea tuturor ferestrelor locuinţelor;

– evitarea stâlpilor sau firelor căzute la pământ şi ocolirea acumulărilor de apă din zonele cu pericol potenţial de electrocutare;

– adăpostirea în sediile diverselor instituţii publice sau alte imobile care prezintă siguranţă.

Pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, specialistii ISU le reamintesc autorităţilor că trebuie să întreţină corespunzător şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale, să îndepărteze materialul lemnos şi deşeurile din albia majoră a cursurilor de apă, respectiv din secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor. Primarii au obligaţia să avertizeze populaţia prin aducerea la cunoştinţă a informaţiilor preventive necesare, inclusiv să asigure permanenţa la sediul primăriei în vederea primirii prognozelor şi avertizărilor meteorologice ce vor fi transmise ulterior.