coca vs pepsi

Vă mai aduceţi aminte de Brifcor, de Cico, oranjadă şi siropurile cu sifon de pe vremuri? Sucurile cu care românii se răcoreau acum 20 de ani au dispărut din magazine, fiind înlocuite de Coca Cola, Pepsi, Fanta, Sprite etc. Potrivit unui studiu efectuat de KeysFin, chiar dacă Pepsi are o tradiţie mai îndelungată în România, fiind considerată pe vremea lui Ceauşescu drept ‘sărutul Occidentului”, Coca Cola a reuşit să o depăşească în preferinţele românilor, reuşind să acapareze mai mult de jumătate din piaţă.

 O analiză privind rezultatele financiare ale principalilor jucători din piaţa băuturilor răcoritoare arată că, în ciuda crizei economice, românii nu au renunţat în ultimii ani să-şi “îndulcească” viaţa.

 Dovadă că piaţa băuturilor răcoritoare a crescut de la 4,81 miliarde lei în 2010 la 5,04 miliarde lei în 2014, ultimul an calendaristic pentru care există cifre oficiale. Singurul an în care producătorii au înregistrat un recul a fost 2011, când afacerile din acest sector au scăzut puternic, cu aproape 2 miliarde de lei, la 3,16 miliarde lei.

 Cel mai important jucător din România, în acest sector, a fost, în toţi aceşti ani, Coca-Cola HBC România SRL, producătorul mărcilor Coca-Cola, Fanta, Sprite, Dorna, Dorna Izvorul Alb, Poiana Negri şi Nestea.

 Afacerile companiei au crescut de la 1,75 miliarde lei în 2010 la 1.83 miliarde lei în 2014, vânzările Coca Cola reprezentând mai mult de 70% din piaţă. Coca Cola HBC România este şi cea mai profitabilă firmă din domeniu, reuşind în 2014 un profit de 102 milioane lei, în creştere cu aproape 20 mil. lei faţă de anul 2013, însă în scădere cu aproape 80 milioane lei faţă de rezultatul din 2010.

 Pe locul secund în clasamentul celor mai importanţi jucători din piaţa băuturilor răcoritoare s-a situat în ultimii cinci ani îmbuteliatorul mărcilor Pepsi, 7UP, Prigat, Lipton, Mountain Drew, Quadrant Amroq Beverages SRL, firmă preluată de PepsiCo, cu afaceri ce s-au menţinut relativ stabile în ultimii cinci ani, în jurul nivelului de 600 milioane lei.

 Podiumul este completat de Romaqua Group SA, compania care produce, printre altele, apele minerale Borsec, Aquatique şi Stânceni, alături de sucurile Giusto şi Quick Cola.

 Business-ul companiei a evoluat de la 550 milioane lei în 2010 la 560 de milioane lei în 2014, cu un record de afaceri în 2012, anul în care a depăşit pentru prima dată bariera de 600 milioane lei, apropiindu-se de nivelul celor de la Quadrant Amroq Beverages SRL.

 Top 10 – cei mai importanţi jucători din piaţa băuturilor răcoritoare este completat de Tymbark Maspex România SRL, European Drinks, Rio Bucovina SRL, La Fântâna SRL, Euroavipo SA, Perla Harghitei SA şi Rieni Drinks SRL, cu afaceri cumulate ce au depăşit 8,7 miliarde lei în 2014.

 “Piaţa băuturilor răcoritoare a reuşit să îşi revină în ultimii ani după şocul din 2011. A fost anul în care, pe fondul creşterii TVA şi scăderii puterii de cumpărare, românii şi-au temperat cumpărăturile, fapt relevat în mai toate statisticile ce ţin de consum”, afirmă analiştii de la KeysFin.

 Evoluţia afacerilor din sector mai arată un fapt interesant. “Cine a investit masiv în promovare în aceşti ani a reuşit să îşi crească cifra de afaceri, iar cel mai relevant exemplu îl constituie Coca Cola”, afirmă analiştii KeysFin.

 “Un business construit pe coordonate publicitare extrem de solide care a reuşit să se împună într-o piaţă în care oferta este foarte diversificată. Spoturile radio şi TV, campaniile de promovare indoor şi outdoor, asocierea cu diverse evenimente, practic prezenţa activă în toate mediile sociale au impus Coca Cola drept principala băutură răcoritoare din România”, au mai spus aceştia.

 “O demonstraţie de marketing care a dovedit, dacă mai era nevoie, că publicitatea este esenţială într-o piaţă în care comportamentul de consum ţine în mare parte de impuls’, afirmă cei de la Keysfin.

 Cu zahăr sau light? Se uită românii la ce consumă?

 Comportamentul de consum al românilor în privinţa băuturilor răcoritoare ţine în primul rând de tradiţie şi mai puţin de alte coordonate, cu ar fi conţinutul caloric.

 Faptul că Coca Cola este cea mai vândută băutură răcoritoare de la noi dovedeşte că pentru consumatorii români este esenţial în primul rând gustul şi prea puţin cantitatea de zahăr pe care o ingerează cu această ocazie.

 “Este şi motivul pentru care Coca Cola dar şi celelalte companii, precum PepsiCo, insistă pe asocierea consumului de băuturi răcoritoare cu tradiţia. Să bei o cola la masă, la terasă, în diverse medii sociale este sugerată ca un exerciţiu social asociat cu comunicarea, cu relaţiile interumane”, afirmă cei de la KeysFin.

 Abia în ultimii ani, jucătorii din piaţă au început, timid, să promoveze trendul healthy, asociat unor băuturi răcoritoare cu conţinut caloric redus, light, din ingridiente naturale.

 “Comportamentul de consum al românilor legat de băuturile răcoritoare este unul bine definit din acest punct de vedere. Dacă în privinţa produselor alimentare, românii sunt tot mai atenţi la calitatea şi conţinutul caloric al acestora, în privinţa băuturilor răcoritoare dar şi în piaţa berii, comportamentul este încă unul rigid, comparativ cu ceea ce se întâmplă în Occident’, mai comentează aceştia.

 Din evoluţia datelor financiare, rezultă însă un trend care începe să se contureze tot mai puternic.

Producătorii de ape minerale, sucuri naturale şi distribuitorii de apă îmbuteliată prind tot mai mult teren, dovadă evoluţia Romaqua Group (Borsec), Tymbark Maspex România SRL (sucurile Tymbark) şi La Fântâna (distribuitor de apă plată îmbuteliată), companii care au reuşit rezultate în creştere în ultimii ani.

“2015, cel mai secetos din ultimii 30 de ani, se anunţă a fi cel mai profitabil pentru producătorii de băuturi răcoritoare”, afirmă analiştii de la KeysFin, care consideră că piaţa va înregistra un avans sensibil, între 15-25%, influenţată în mod semnificativ de reducerea TVA.

 “Combinaţia secetă-preţuri reduse se dovedeşte a fi foarte profitabilă în 2015, din datele pe care le avem din piaţă.Avem semnale că există producători ale căror cifre de afaceri au crescut în această vară cu peste 25%, sezonul estival 2015 fiind cel mai bun din ultimii cinci ani. Datele oficiale vor confirma, cu siguranţă, acest lucru”, au mai spus analiştii KeysFin.