Asociația Elevilor din Constanța solicită deputaților să dea o șansă la educație elevilor din România ce nu pot ajunge la școală

0
69

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) solicită deputaților din Parlamentul României să respingă de urgență OUG nr. 51/2019 și să acorde, astfel, o șansă la educație elevilor din România ce nu pot ajunge la școală, ca urmare a admiterii de către CCR a obiecției formulate împotriva angajării răspunderii Guvernului.

Astăzi, 29 ianuarie, Curtea Constituțională a României a admis obiecția de neconstituționalitate formulată împotriva angajării răspunderii Guvernului pentru anularea efectelor OUG nr. 51/2019. Așa cum AEC a anunțat și în trecut, legea adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvern nu rezolva problema elevilor cu transportul, ci o prelungea cu un an și jumătate.

Astfel, odată cu decizia de astăzi, OUG nr. 51/2019 rămâne în vigoare, iar transportul județean se află, în continuare, în afara serviciilor publice. Acest lucru înseamnă, în concret, că firmele de transport sunt, în continuare, libere să nu acorde reduceri pentru elevi sau să transporte cetățenii de pe toate traseele din județe, acesta fiind un atentat serios la accesul elevilor la educație.

“Dorim să tragem un semnal de alarmă asupra necesității reintroducerii transportului județean în sfera serviciilor publice prin respingerea OUG nr. 51/2019 în Parlamentul României, concomitent cu modificarea art. 105 din Legea educației, pentru stabilirea clară a responsabilității de acordare a reducerilor elevilor, conform art. 84 din Lege.”, precizează reprezentanții AEC.

În perioada ce urmează, reprezentanții AEC vor purta negocieri cu membrii comisiilor de specialitate din cadrul Parlamentului, în vederea acordării unor avize și raport negativ asupra proiectului de lege pentru aprobarea ordonanței, motiv pentru care apelăm la empatia deputaților, la înțelegerea lor și la dorința ca fiecare elev din România să poată ajunge la școală.

Astfel, AEC solicită președinților comisiilor de specialitate din cadrul Parlamentului României să introducă proiectul de lege pe ordinea de zi a ședințelor de săptămâna viitoare și, ulterior, plenului Camerei Deputaților să o respingă. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.