Agenţia Naţionala a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizeaza concurs de promovare în funcţiile publice de conducere vacante de director general – Direcţia Generală de Management Fiscal şi Control, director general adjunct – Direcţia Generală de Management Fiscal şi Control din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Mangalia.

Concursul este programat la data de 08.04.2014, ora 10:00, si se desfasoara la Bucuresti, sediul ANFP.

Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 20 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, partea a III-a, la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Conditii de participare
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

-studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice, ştiinţelor juridice sau în specializarea Administraţie Publică;
-studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
-să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
-vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 3 ani;
-să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi la nr. de telefon : 0374 112.726.