A VI-a editie a Conferintei Medicilor de Familie se va desfasura anul acesta la Hotel Iaki Mamaia

0
12

Asociaţia Medicilor de Familie “Tomis” Constanţa anunţă organizarea în perioada  3-5 septembrie 2015 a Conferinţei Regionale  “Medicina de Familie – piatra de temelie la baza medicinei modern” – Actualități şi Perspective.

Manifestarea , devenită, déjà, traditie, se află la a VI-a ediţie, are ca partener Universitatea “Ovidius” Constanţa – Facultatea de Medicină şi  Colegiul Medicilor Constanţa şi se va desfăşura anul acesta la Hotel Iaki Mamaia.

Deschiderea evenimentului  va avea loc joi, 3 septembrie 2015, la ora 14.00 şi are ca invitaţi de onoare pe prof . univ. dr . Sorin Rugină – rector la Univ. Ovidius Constanţa, prof. univ. dr. Gheorghe Burnei – UMF Bucureşti, prof. univ. dr. Dumitru Matei – UMF Bucureşti, dr. Rodica Tănăsescu şi alte personalităţi medicale.

Program ştiinţific 2015

Joi 03.09.2015

14.00-14.50 Deschiderea lucrărilor

14.50-15.10 Depistarea precoce a scoliozelor prin screening preşcolar şi şcolar – Prof. univ. dr. Gheorghe Burnei, Dr. Ştefan Gavriliu, Dr. Şerban Hamei, Dr. Ecaterina Japie, Dr. Monica Drăgoescu, Dr. Mădălina Macadon, UMF ”Carol Davila” Bucureşti

15.10-15.30 Eradicarea luxaţiei de dezvoltare a şoldului: diagnosticul displaziei în primele 30 de zile şi vindecarea până la 3 luni – Prof. univ. dr. Gheorghe Burnei, dr. Ştefan Gavriliu, dr. Raluca Ghiţă, dr. Iulian Ţiripa, dr. Laura Dobre, dr. Denisa Ştefan, UMF ”Carol Davila” Bucureşti

15.30-15.50 Complicaţiile rinosinuzitelor – Prof. univ. dr. Gheorghe Ionel Comşa, Univ. ”Ovidius” Constanţa

15.50.-16.10 Boala arterială periferică şi indicele gleznă-braţ – Dr. Rodica Tănăsescu, medic formator MF

16.10-16.30 Importanţa introducerii vaccinului tetravalent în PNI – Dr. Mihaela Cocu, medic primar epidemiolog

16.30-17.00 Pauză de cafea

17.00-17.20 Sindromul obstructiv distal – zona non-silenţioasă a căilor respiratorii – Conf. Univ. Dr. Oana Arghir, Univ. ”Ovidius” Constanţa

17.20-17.40 Noţiuni practice de urologie pediatrică – Prof. Univ. Dr. Constantin Tica, Asist. Univ. Dr. Florin-Daniel Enache, Univ. ”Ovidius” Constanţa

17.40-18.00 Consideraţii clinice şi terapeutice în artrita reumatoidă precoce – Conf. univ. dr. Claudia Mihailov, Univ. ”Ovidius” Constanţa

18.00-18.20 Terapii moderne în psoriazis – Şef lucrări dr. Tony Hangan, Şef lucrări dr. Nicola Gheorghe, Conf. univ. Dr. Emma Gheorghe, Univ. ”Ovidius” Constanţa

18.20-18.40 Imuno-nutriţia: o metodă de avangardă în lupta cu bolile cronice – Dr. Ionica Ciortan, medic primar MF, doctor în ştiinţe medicale

18.40-19.00 Patologia cognitivă – posibilă urgenţă în practica medicului de familie – Asist. univ. dr. Laura Condur, Univ. ”Ovidius” Constanţa

19.00 Tombolă

Vineri 04.09.2015

10.00-10.20 Endoscopia digestivă superioară – la cine, când şi de ce? – Dr. Mihaela Udrescu, medic specialist gastroenterolog, medic formator MF, Şef lucrări dr. Ioan Mihai Greceanu, medic primar gastroenterolog

10.20-10.40 Magementul BPOC în practica medicului de familie – Dr. Daciana Toma, medic formator MF

10.40-11.00 Nutriţia în practica medicului de familie – Dr. Cristina Anca Dăscălescu, medic formator MF

11.00-11.20 Recuperarea scoliozei prin metoda FED – Dr. Elena Căciulan, profesor CFM, dr. Daniela Sanca, kinetoterapeut, dr. Dian Voican, medic de familie

11.20-11.50 Pauză de cafea

11.50-12.10 Obezitatea – un nou flagel al lumii moderne – Şef lucrări. dr. Liliana Lăcrămioara Pavel, Univ. ”Dunărea de Jos” Galaţi

12.10-12.30 Algoritm de diagnostic al hipotensiunii ortostatice în practica MF – dr. Daciana Toma, medic formator MF

12.30-12.50 Fumatul la medici – implicaţii sociale şi individuale – Prof. univ. dr. Pall Kikeli, UMF Târgu-Mureş

12.50-13.10 Icterul neonatal – consideraţii etiologice – Prof. Univ. Dr. Valeria Stroia, Univ. ”Ovidius” Constanţa

13.10-13.40 Soluţii actuale în tratamentul antialgic şi antiinflamator – Prof. univ. dr. Maria Şuţa, Univ. ”Ovidius” Constanţa

13.40 Tombolă

13.40-14.40 Pauză de pranz

14.40-15.00 Rolul elastografiei în evaluarea ficatului – Dr. Marilena Căliman, medic specialist gastroenterolog, medic formator MF

15.00-15.20 Evaluarea clinico-etiologică a limfadenopatiilor la copil – Prof. univ. dr. Valeria Stroia, Univ. ”Ovidius” Constanţa

15.20-15.40 Avantajele şi riscurile expunerii la radiaţiile solare la copii – Prof. univ. dr. Dumitru Matei, UMF ”Carol Davila” Bucureşti, dr. Alexandra Colţoiu, medic dermatolog, IOMC Bucureşti

15.40-16.00 Abordarea tetravalentă – numitor comun în patologia respiratorie acută şi cronică a adultului – Conf. univ. dr. Gabriela Lilios, Univ. ”Ovidius” Constanţa

16.00-16.20 Rolul medicului de familie în asistenţa pacientului infectat cu HIV – Prof. univ. dr. Sorin Rugină, Univ. ”Ovidius” Constanţa

16.20-16.50 Pauză de cafea

16.50-17.10 Nomenclatorul arhivistic în cabinetul medicului de familie – Dr. Cristiana Bărăgănescu, medic primar MF, doctor în ştiinţe medicale

17.10-17.30 Interacţiuni medicamentoase în tratamentul bolior cardiovasculare – Prof. univ. dr. Elvira Craiu, Univ. ”Ovidius” Constanţa

17.30-18.00 Psihopatiile infantile în practica medicului de familie – Prof. univ. dr. Eugeniu Ilicea, Univ. ”Ovidius” Constanţa, dr. Elvira Ilicea, medic primar MF

18.00-18.20 Starea de bine/wellnes – alegerile pentru o viaţă sănătoasă şi împlinită – Dr. Adriana Antohe, medic formator MF

18.20-18.40 Produsele cosmetice şi reacţia alergică – Dr. Klara I. Sârbu, medci specialist MF, medic rezident Dermatologie

18.40-19.00 Caracateristici ale afecţiunilor oncologice la pacienţii infectaţi HIV – As. univ. dr. Sergiu Chirilă, Prof. univ. dr. Sorin Rugină, Univ. ”Ovidius” Constanţa

19.00 Tombolă

Sâmbătă 05.09.2015

10.00-10.20 Sindromul de suprapopulare bacteriană intestinală – Dr. Cătălin Andriescu, medic specialist gastroenterolog, medic formator MF

10.20-10.40 Noutăţi în tratamentul hepatitei C – Dr. Marilena Căliman, medic specialist gastroenterolog, medic formator MF

10.40-11.00 Prevenţia – element de bază în practica medicului de familie – Dr. Valeria Herdea, medic formator MF

11.00-11.20 Particlarităţile practicii medicale pediatrice în medicina de familie din rural – Dr. Mihaela Pop, medic primar MF

11.20 Tombolă

11.20-11.50 Pauză de cafea

11.50-12.10 Cardioprotecţia şi soluţii terapeutice ce asigură cardioprotecţia în cazul pacienţilor hipertensivi – Şef lucrări. dr. Irinel Parepa, Univ. ”Ovidius” Constanţa

12.10-12.30 Malaria – update – Şef. lucrări Dr. Irina Dumitru, Univ. ”Ovidius” Constanţa

12.30-12.50 Balneoterapia în maladia artrozică – între medicina bazată pe dovezi şi metodolatrie – Conf. univ. dr. Olga Surdu, Univ. ”Ovidius” Constanţa

12.50-13.10 10 paşi simpli înainte de trimiterea pacientului cu boală cronică de rinichi la medicul nefrolog – Conf. univ. dr. Liliana Tuţă, Univ. ”Ovidius” Constanţa

13.10-13.30 Rolul medicului de familie în contextul noii reforme din sănătate – Prof. univ. dr. Dumitru Matei, UMF ”Carol Davila” Bucureşti

13.30-14.30 Eliberarea diplomelor

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here