500 de enoriași vor participa la slujba și hramul Bisericii Adormirea Maicii Domnului Neptun pe 15 august 2018. În dimineata hramului va fi oficiată Sfânta Liturghie de către părintele Gelu Cezar Calin, preot paroh al parohiei.

Dupa slujbă, cu sprijinul comunității din Neptun, grupul Grill World va organiza o masă în prezenţa a 500 de credincioşi.

Masa va cuprinde colivă, cozonac, fructe și vin, alături de felul principal, pește cu cartofi, preparat în aer liber de catre Chef Liviu Bosnea și Chef Stefania Bosnea și oferit credincioșilor în mod gratuit.

Și în 2018 ne străduim să contribuim cu preparatele noastre la organizarea în cele mai bune condiții a Hramului Bisericii Adormirea Maicii Domnului Neptun, astfel încât să venim în sprijinul comunităților de pe litoral, din care facem parte, în fiecare vară. Avem convingerea că, dăruind din puținul pe care îl avem, ne putem ajuta semenii mai puțin favorizați și putem sprijini păstrarea tradiției străvechi. Deși perioada estivală 2018 a fost mai dificilă, atât pentru noi, cât și pentru partenerii noștri, și în acest an vom reuși să ne implicăm în acest eveniment angajații și colaboratorii”, a declarat Chef Liviu Bosnea, Director General Grill World.

Ce este Hramul unei biserici?

Hramul îndeplineşte acelaşi rol în viaţa bisericii ca şi îngerul păzitor în viaţa particulară a credincioşilor. El este paznicul bisericii, este primul care se îngrijeşte de soarta ei și ocroteşte Sfântul locaş, apărându-l de calamităţi: foc, apă, cutremure, războaie, distrugeri, profanare etc.

Despre Parohia Adormirea Maicii Domnului Neptun
Finalizată în 2012, Parohia Adormirea Maicii Domnului din Neptun își serbează hramul pe 15 august, de ziua praznicului Adormirea Maicii Domnului. Biserica deservește stațiunile Neptun, Olimp, Cap Aurora și Saturn iar preot paroh este părintele Gelu Cezar Călin.

Despre Chef Liviu Bosnea
Implicat timp de 10 ani pe piata de grill din România, Chef Liviu Bosnea a făcut design și implementare de meniu pentru restaurante și terase, a organizat evenimente cu muzică live în restaurantele pe care le-a condus, oferind catering pentru companii. În prezent, conduce Grupul Grill World care cuprinde 3 restaurante: La Rotisor Neptun, la Rotisor Mamaia și Taverna Zeus.

În ultimii 10 ani, Liviu Bosnea a sprijinit derularea mai multor evenimente în aer liber, în mai multe orase din tara, cu ocazia unor sărbători speciale: 1 Decembrie, Ignat, Adormirea Maicii Domnului etc.

În 2016, alături de alți bucătari și chefi culinari inițiază asociația de educație culinară “Frăția Ceaunelor”, cu scopul de a sprijini domeniul grillului și de a educa publicul larg în ceea ce privește conceptul de preparate la grill.